Președintele PNL Ludovic Orban se întâlnește cu cancelarul Angela Merkel

Președintele PNL Ludovic Orban se întâlnește cu cancelarul Angela Merkel
Publicat: 13/05/2018, 15:22

Președintele PNL va avea o întrevedere cu cancelarul Angela Merkel, începând cu ora 13.00, anunță reprezentantții PNL, într-un comunicat de presă. Marți, delegația PNL condusă de Ludovic Orban va mai avea întrevederi cu conducerea fundației Konrad-Adenauer-Stiftung, cu reprezentanți ai mediului de afaceri german, reprezentanți ai guvernului federal pe probleme de energie și ai grupului parlamentar CDU/CSU din Budestag, dar și cu românii din Diaspora.

Potrivit sursei citate, vizita este „rezultatul colaborării foarte bune pe care PNL o are cu Uniunea Creștin-Democrată din Germania, în cadrul Partidului Popular European, deplasarea delegației PNL fiind realizată în urma invitației Fundației Konrad-Adenauer-Stiftung”.

Din delegația PNL care efectuează vizita în Germania în intervalul 13-16 mai fac parte secretarul general al partidului, Robert Sighiartău, purtătorul de cuvânt al PPE, Siegfried Mureșan, vicepreședinții PNL Vlad Nistor și Cristian Bușoi, europarlamentarul PNL, Daniel Buda.

Președintele PNL, Ludovic Orban, a declarat, pe 10 mai pentru MEDIAFAX, că va efectua o vizită în Germania, unde urmează să aibă o întânire cu cancelarul Angela Merkel, însă nu a fost stabilit dacă ulterior va exista o declarație comună de presă sau dacă doar liderul liberal va susține o conferință de presă.

„Plec într-o vizită oficială în Germania. Plec pe 13 mai și mă întorc pe 16 mai. (…) Voi face declarații de presă după ce mă voi întâlni cu doamna cancelar Angela Merkel. Încă nu am stabilit dacă vor fi declarații comune, dar indiferent cum va fi eu o să dau o declarație”, a spus Orban pentru MEDIAFAX.

Liderul PNL a mai declarat că în luna iunie va avea deplasări în Franța și Spania.

Tags:
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Aviația rusă anunță că desfășoară pentru prima dată în conflictul cu Ucraina avionul stealth de...
Cine este șoferul care a ucis un copil de 9 ani pe Șos. Gării Cățelu....
FOTO. Aza Gabriela, apariție spectaculoasă în plină vară! Cum s-a afișat cântăreața
Soțul Marinei, dentista ucisă în cabinet, rupe tăcerea! Ce mărturisire a făcut în plină anchetă
O fetiță de 3 ani a sunat la 112 și a spus că tatăl ei...
Mutu și-a băgat soția la înaintare! Masculilor le-a stat ”ceasul” chiar în buza mării: și-a...
Actrița CELEBRĂ care a murit SUBIT la 32 de ani. Abia acum ies la iveală...
Accidentul din Pantelimon: Momentul în care șoferul vinovat fuge după ce a spulberat doi copii,...
UPDATE Doi frați, loviți în plin de o mașină în Pantelimon. Băiatul de 9 ani...
Care sunt simptomele infectării cu virusul West Nile. La ce trebuie să fim atenți și...
Au făcut spectacol în valurile mării! Laurette, Andra sau Alexandra Stan nu au ţinut cont...
Noi imagini cu Dacia Bigster. Noul SUV de la Dacia va decima concurența - GALERIE...
UE pregăteşte terenul pentru o posibilă revenire a lui Donald Trump la Casa Albă. Ce...
MOTIVUL SECRET pentru care METEOROLOGII nu fac PREDICȚII precise
Zodiile care au mare noroc în dragoste. Vin vremuri fabuloase
Mireasa sezon 10, 29 iulie 2024. Cine sunt concurentele din noul sezon al show-ului matrimonial
UPDATE Doi frați, loviți în plin de o mașină în Pantelimon. Băiatul de 9 ani...
Jador, declarații neașteptate despre relația cu Oana Ciocan: „Am încercat să fac copii cu Oana....
Scandal la deschiderea Jocurilor Olimpice 2024! Mesajul transmis de organizatori după ce scena asemănătoare „Cinei...
BANCUL ZILEI. - Bulă, de ce n-o săruţi pe tanti Mioara?
Winston Churchill: „Niciodată atât de mulți nu au datorat atât de mult celor puțini”